Ieșire la stele scurtă, dar cu de toate

8 aprilie 2026

Ieșire la stele scurtă, dar cu de toate!

Finalul săptămânii trecute ne-a adus mult așteptatul cer senin, după o nouă perioadă destul de plină de cer acoperit, mai ales pe timpul nopții. Cu această oportunitate în fața noastră, duminică, 5 aprilie, am decis să petrecem câteva ore sub cerul înstelat, alături de astROmaniaci, prieteni și telescoape.

Dat fiind faptul că în zilele premergătoare acestei ieșiri dedicate observațiilor astronomice a plouat destul de mult, locațiile noastre preferate din apropierea Bucureștiului se anunțau a fi inaccesibile din cauza noroiului. Astfel, deși calitatea cerului este inferioară, cea mai bună soluție pe care am avut-o la dispoziție a fost să ne stabilim în zona Fundulea, județul Călărași, unde există o locație cu drumuri pietruite care fac accesul pe câmp.

Locul de observații ales pentru noaptea de duminică se încadrează pe treapta 5 a scării Bortle („Suburban sky” – cer suburban) și, cu toate că nu este deloc cea mai bună variantă pentru observații astronomice, reprezintă, încă, una dintre cele mai bune soluții în astfel de situații de „avarie” pentru astronomii amatori din București.

Chiar dacă ne aflăm la peste 20 de kilometri distanță (în linie dreaptă) de București, motiv pentru care ar fi trebuit să beneficiem de o calitate mai bună a cerului (Bortle 4 – „Brighter rural sky” sau Bortle 4.5 – „Semisuburban – Rural Transition”), iluminatul cu led de culoare rece, din ce în ce mai prezent pe meleagurile noastre, deteriorează întunecimea cerului pe zi ce trece.

Ca de obicei, în zilele libere, am ajuns la locul de observații cât Soarele se afla încă pe cer, deasupra orizontului vestic, astfel încât să montăm telescoapele pe lumină naturală și să ne asigurăm că totul este pregătit pentru momentul în care ultimii fotoni ai zilei se vor opri din a ilumina cerul. Fiind prima ieșire de la trecerea la ora de vară, am fost nevoiți să așteptăm cu sufletele la gură pe lângă telescoapele montate și deja aclimatizate ca noaptea astronomică să-și intre în drepturi, în jurul orei 21:30. Acest lucru se întâmplă odată cu sfârșitul crepusculului astronomic, când Soarele se află mai jos de -18 grade sub orizont.

Scăderea duratei nopții a fost cu atât mai frustrantă pentru astROmaniacii aflați la observații astronomice cu cât în noaptea cu pricina, Luna răsărea la miezul nopții, oferindu-ne doar aproximativ 3 ore și jumătate de cer lipsit de poluare luminoasă naturală.

Partea bună este că, deși nopțile sunt din ce în ce mai scurte, avem parte de temperaturi blânde care facilitează sesiunile de observații mai lungi. Cât Soarele se afla pe cer, temperaturile resimțite erau de 20 de grade, fapt ce a permis asamblarea telescoapelor în tricou. Pe măsură ce Soarele apunea, iar noaptea s-a lăsat peste câmpurile agricole, temperaturile au scăzut până la valoarea aproximativă de 10 grade, în continuare cu mult mai bine față de gradele cu minus de până acum.

Zece astronomi amatori au participat la acest mic și scurt starparty, iar tabăra astROmaniacă provizorie a fost împărțită în două secțiuni: cea destinată astrofotografiei și cea în care se aflau telescoapele pentru observații vizuale. Am avut la dispoziție două telescoape newtoniene pe montură dobson, unul de 20” (Gargantua) și unul de 10”, iar în tabăra de astrofotografie au stat pe monturi ecuatoriale două lunete apocromate dublet și două newtoniene de 8”, respectiv 6”.

Încă din crepuscul am observat cum constelațiile hibernale încep ușor-ușor să ne spună adio, îndreptându-se vertiginos către orizontul vestic, încă de la primele ore ale serii. Cu Orion, Gemini, Taurus, Auriga, Canes Major, Canes Minor și restul companiei ne vom revedea în primele ore ale dimineții sfârșitului de vară. Până atunci, am profitat de ocazie pentru a mai face un ultim tur al celor mai spectaculoase obiecte deepsky specifice iernii din acest sezon.

Bineînțeles, am început cu marea nebuloasă din Orion (Messier 42), atât pentru gradul sporit al spectaculiozității acesteia la ocular cât și din cauza faptului că era printre primele obiecte care intersectau domul de poluarea luminoasă artificială a Bucureștiului, aflat spre vest. Am observat această nebuloasă de emisie atât natural, cât și cu ajutorul filtrelor UHC și OIII, fiecare variantă oferindu-ne perspective diferite ale nebuloasei, în funcție de lungimea de undă specifică emisă de zona pe care filtrele o accentuau. Totodată, a fost momentul în care ne-am dat seama că atmosfera este extraordinar de calmă, ceea ce se traduce prin seeing foarte bun, dat fiind că stelele E și F din Trapezium puteau fi rezolvate extrem de ușor la un grosisment de aproximativ 100x.

În continuare, am luat la puricat constelația Gemini, unde ne-am reîntâlnit cu cele două roiuri deschise vecine din punct de vedere aparent, M35 și vecinul cu un diametru unghiular mult mai mic, NGC 2158. Spectacol au oferit și cele mai populare două nebuloase planetare de pe teritoriul acestei constelații hibernale: NGC 2392 (Eskimo Nebula), cu steaua centrală (pitică albă) ușor detectabilă și cu o dantelărie verzuie superbă în jurul stelei, reprezentând straturile de gaz ejectate în timpul ultimei etape din viața stelară; respectiv NGC 2371, o nebuloasă planetară superbă, cu doi lobi vizibili foarte frumos în ocular, în special ajutați de filtrul OIII, care a întunecat fundalul suficient de mult încât să adauge contrast sporit acestui obiect.

Înainte să trecem la vedetele acestei perioade, am mai făcut câte o vizită a trei dintre cele mai spectaculoase roiuri stelare deschise ale iernii. M41 este un exemplu de roi stelar deschis foarte strălucitor, aflat în constelația Canis Major, sub steaua Sirius, cea mai luminoasă stea de pe cer și cea mai apropiată de Sistemul Solar vizibilă din România, aflată la „doar” 8.5 ani-lumină distanță. M47 și, în special, M46 au închis somptuos acest tur de iarnă, frumusețea celui din urmă roi stelar constând în prezența, printre stelele din componență, a unei nebuloase planetare inelare (NGC 2438), ușor de observat prin intermediul telescoapelor de 10”, respectiv 20”.

După ce am terminat socotelile cu obiectele descrise mai sus, ne-am concentrat privirile și telescoapele către partea opusă a cerului, mai precis orizontul estic și cel sudic, teritoriul constelațiilor de primăvară. Acolo, printre formațiuni stelare antice precum Virgo, Leo, Ursa Major, Canes Venatici și Bootes, se află în plină desfășurare „Sezonul Galaxiilor”. Primăvara în emisfera nordică corespunde cu orientarea planetei noastre în afara planului galaxiei noastre, Calea Lactee, motiv pentru care priveliștea cosmică dominantă va fi alcătuită din obiecte aflate dincolo de granițele galaxiei noastre, deci alte galaxii.

Am început plimbarea printre galaxii cu perechea din Ursa Major, formată din M81 (Galaxia lui Bode) și M82 (Galaxia Trabuc) cu ale sale filamente de praf dens aflate pe direcția centrului galactic. Următoarea oprire, în imediata vecinătate, trecând de la oiștea Carului Mare la corpul acestuia, a fost reprezentată de galaxia spiralată pe muchie M108 și companionul aparent mult mai apropiat de Pământ, făcând parte din Calea Lactee, M97 (Owl Nebula). În cazul acestei nebuloase planetare, la o putere de mărire de 170x și cu ajutorul filtrului OIII am reușit să observăm ambii ochi ai bufniței, două spații cu densitate gazoasă mai mică în interiorul nebuloasei planetare, vizibili precum două găuri întunecate și alungite.

Leo ne-a oferit un drum spectaculos de la coadă spre corpul leului, presărat cu galaxii spectaculoase. Pe parcursul itinerariului nostru galactic am făcut popas în dreptul Tripletei din Leo (format din galaxiile M65, M66 și NGC 3628), al galaxiilor M105, NGC 3373 și NGC 3371 (dispuse într-o tripletă mult mai strânsă decât precedenta dar și mai puțin strălucitoare) și, în cele din urmă, am ajuns la perechea formată din M95 și M96.

Înainte ca Luna să răsară din pădurea aflată la sud-est, am mai observat tot felul de obiecte cosmice vernale spectaculoase cum ar fi M104 (Galaxia Sombrero), roiurile globulare M53 din Coma Berenices și M13 din Hercules, Galaxia Whirlpool (M51) din Canes Venatici, cu ale sale brațe spiralate superbe, vizibile prin telescopul de 20” chiar și pe un cer suburban, NGC 4565 (Needle Galaxy – Galaxia Ac), care tăia tot câmpul ocularului de 13mm în două, de la un capăt la celălalt.

Bineînțeles că spre final, când nu mai aveam așa mare nevoie de ochi adaptați la întuneric, ne-am delectat și cu spectaculosul, dar foarte luminosul Jupiter. Seeingul a rămas excelent pe tot parcursul sesiunii noastre de observații, motiv pentru care cea mai mare planetă din Sistemul Solar ne-a oferit niște detalii încântătoare. La 230x putere de mărire, formațiunile noroase ale gigantului gazos arătau excepțional, separate în zeci de filamente superbe, de culori diferite.

Tot spre finalul sesiunii de observații, tabăra astrofoto și cea vizuală au colaborat, iar datorită colegului nostru, Nick, ne-am adus aminte că în constelația Draco se află o galaxie, pe numele său de catalog NGC 4205, în care am putut observa o supernovă. Galaxia spiralată are o magnitudine aparentă de +13, iar supernova denumită 2026fvx avea, duminică, o magnitudine pe care am evaluat-o la +13.2, comparând-o cu o stea din imediata apropiere care avea aceeași strălucire (GAIA 1584398699462407936 – așa se numește steaua, nu glumim). Chiar dacă, ținând cont strict de magnitudinea aparentă, strălucirea galaxiei ar fi trebuit să fie mai mare decât cea a supernovei, în realitate, din cauza surface brightness-ului galaxiei gazdă (luminozitatea per suprafață), supernova o surclasa în strălucire pe NGC 4205, care abia de se vedea cu privirea periferică. În schimb, supernova nu a ridicat niciun fel de problemă în observarea sa directă, ceea ce ne face să realizăm cât de violente și luminoase sunt aceste evenimente de la finalul vieții stelelor masive.

Bineînțeles că Nick a și fotografiat această zonă interesantă din constelația Draco, folosindu-se de un telescop newtonian SkyWatcher quattro de 150mm, pe montură ecuatorială Celestron CG5, folosind camera Sony A7S (15 cadre a câte 30s fiecare, ISO 3200).

Un alt setup de astrofotografie a fost îndreptat către patria mamă a galaxiilor de primăvară, constelația Virgo. În partea superioară a acestei formațiuni stelare se află o tripletă de galaxii extraordinar de spectaculoasă, cu o particularitate destul de rar întâlnită pe cerul nopții: toate cele trei galaxii componente sunt edge-on, orientate cu muchia spre Pământ. NGC 4216 se află în centrul tripletei, este cea mai mare din punct de vedere al diametrului unghiular, cea mai strălucitoare ca magnitudine aparentă (+10), dar și cea mai apropiată dintre cele trei, aflându-se la 56 milioane de ani-lumină de Fundulea, locul din care a fost fotografiată; NGC 4206, aflată la dreapta de galaxia principală a acestui grup mic de galaxii, are magnitudinea +12.2 și se află la 65 de milioane de ani-lumină distanță. Dacă o civilizație extraterestră inteligentă și ultra dezvoltată din această galaxie ar avea tehnologia de a privi în detalii fine Pământul, ar putea observa live extincția din Cretacic-Paleogen, care a dus la dispariția dinozaurilor non-avieni, punând capăt perioadei Cretacice. În cele din urmă, cel mai îndepărtat reprezentat al acestei triplete este NGC 4222, având o magnitudine de +13.3. Lumina intrinsecă a acestei galaxii a călătorit timp de 83 de milioane de ani pentru a se reflecta de oglinda telescopului colegului nostru, Florin, pentru ca, în final, aceasta să fie captată de senzorul camerei și transformată într-o imagine digitală spectaculoasă.

Toate aceste au fost posibile prin intermediul folosirii unui telescop newtonian SkyWatcher de 200mm, corector skywatcher 0.86x, montură ecuatorială SkyWatcher HEQ5 pro, cameră 533 mono (1h L, câte 30m per filtru RGB).

Am avut parte de o noapte la stele cu de toate, contrar așteptărilor și preconcepțiilor de a observa cerul dintr-un astfel de loc de compromis, frecventat doar când celelalte locații mai bune sunt inaccesibile. Totuși, transparența și seeingul excelente, compania bună a astROmaniacilor și oportunitatea de a observa o supernovă din altă galaxie, care nu se ivește în fiecare zi, au făcut ca cele câteva ore petrecute sub stele să fie memorabile. Așteptăm cu sufletul la gură și sperăm ca perioada cu Lună nouă din aprilie să ne aducă și câteva nopți senine, chiar dacă, momentan, prognozele nu arată neapărat încurajator. noi Vă dorim un cer senin și o primăvară cât se poate de însorită!