Încă din cele mai vechi timpuri, satelitul natural al Pământului, unicul de care dispune planeta noastră, a stârnit, timp de secole de existență umană, curiozitate, admirație și chiar idolatrizare.
Fiind cel mai strălucitor astru de pe bolta cerească înstelată, Luna a putut fi observată de către oamenii tuturor timpurilor, care au populat Pământul de-a lungul vremii, fără niciun fel de ajutor din partea tehnologiei și a descoperirilor din domeniul opticii. Desigur, în zilele noastre, cu ajutorul instrumentelor auxiliare precum telescoapele și binoclurile, cerul nopții ne dezvăluie un cu totul alt chip față de cel cunoscut de strămoșii noștri, însă acest fapt nu i-a împiedicat niciodată pe oamenii care trăiau în ere imemoriale să observe peisajul nocturn al cerului și să se îndrăgostească de spectacolul desfășurat deasupra privitorilor fascinați.
Unul dintre cele mai îndrăgite obiecte cerești rămâne, fără îndoială, Luna, în ciuda evoluției capacității noastre de a privi bolta cerească. Acest aspect este exact ceea ce ne diferențiază pe noi, oamenii moderni, de strămoșii noștri. Înțelegerea pe care o deținem în ziua de azi, aflată în strânsă legătură cu secole de observare științifică a cerului nopții, ne deschide noi orizonturi și ne îndeamnă să visăm la lumi îndepărtate de fiecare dată când ne ridicăm privirile din pământ.
Tocmai datorită (sau din cauza) faptului că astronomia, în diversele forme pe care le-a îmbrăcat de-a lungul timpului, a reprezentat una dintre cele mai vechi activități ale umanității, foarte multe informații, tradiții și elemente culturale au fost transmise prin viu grai sau prin intermediul diferitelor izvoare scrise până în ziua de astăzi. Chiar dacă, din punctul meu de vedere, acest fapt reprezintă o moștenire culturală de neprețuit, modul în care aceste informații ajung în ziua de azi la urechile noastre și felul în care sunt înțelese și transmise pot crea confuzie în rândul maselor mari. Astfel, rolul pe care această moștenire ar trebui să-l aibă este deseori denaturat de dorința omului modern de a marketa și a „senzaționaliza” știrile referitoare la fenomene astronomice, iar Luna este unul dintre cele mai la îndemână obiecte astronomice folosite pentru împlinirea acestui deziderat toxic.
Prin prezentul articol, ne dorim să aducem puțină claritate în ceea ce privește felul în care privim și ne raportăm la Luna noastră, cea de toate nopțile (și zilele), fără a diminua sau știrbi însemnătatea pe care astrul a avut-o pentru strămoșii noștri. Din contră, consider că mixtura dintre datele și informațiile certe pe care le deținem în ziua de azi și admirația oamenilor antici reprezintă exact rezultatul de care avem nevoie pentru a ne îndrăgosti iremediabil de cerul nopții, într-o formă cât mai pură și productivă cu putință.
Luna atunci și acum…
Astronomia reprezintă una dintre cele mai vechi îndeletniciri umane, una dintre primele cauze ale curiozității nestăvilite a strămoșilor noștri. Omenirea a privit spre cer încă din cele mai vechi timpuri, iar astrele reprezentau, pentru oamenii timpurii, o foarte bună unealtă de orientare în timp și spațiu, dar și o modalitate excelentă de a se relaxa și distra.
De exemplu, bolta înstelată i-a ajutat pe oameni, timp de milenii întregi, să planifice agricultura, domeniu esențial pentru supraviețuirea întregii specii. Totodată, prin intermediul cerului nopții au luat naștere povestiri și legende care au supraviețuit trecerii timpului, până astăzi.
Pentru foarte multe culturi, satelitul natural al Pământului, Luna, a reprezentat unul dintre cele mai prolifice astre de pe bolta cerească. De-a lungul istoriei, Luna a fost idolatrizată și divinizată, fiind un element cheie în multe culte religioase antice. De asemenea, așa cum urmează să aflăm pe parcursul acestui articol, satelitul natural a avut un rol foarte important și în ceea ce privește orientarea în timp. Până la inventarea calendarului iulian sau gregorian, multe popoare se foloseau de luna sinodică pentru a-și planifica activitățile, reprezentând timpul scurs între două faze identice ale Lunii, cel mai des fiind folosită drept reper faza de Lună plină.
În ziua de azi, după sute de mii de ani de evoluție și zeci de ani de explorare spațială, Luna reprezintă, totuși, unul dintre cele mai controversate obiecte astronomice, mai ales în rândul persoanelor mai puțin cunoscătoare. Auzim mai tot timpul prin presă sau la televizor știri referitoare la Luni albastre, roșii, roz, sângerii, super, extra, mega gigantice și așa mai departe. Cu toate informațiile pe care umanitatea le deține în prezent, ne aflăm în punctul în care tot tindem să luăm în considerare cele prezentate de tabloidele și posturile noastre de televiziune preferate.
De ce apar tot felul de știri senzaționale despre evenimente selenare care nu trebuie ratate? Simplu! Pentru că, similar perioadei erelor netehnologizate, Luna rămâne cel mai ușor de observat obiect astronomic de către noi, pământenii. De îndată ce auzim știrea senzaționalistă la televizor sau la radio, avem nevoie de circa 10 secunde să scoatem capul pe fereastră și să ne dăm seama dacă, într-adevăr, Luna arată diferit față de ultima dată când am văzut-o, fără să știm că este vreun eveniment astronomic în desfășurare.
Din păcate, de cele mai multe ori, știrilor și articolelor la care fac referire le pasă doar de entuziasmul pe care îl provoacă maselor, generatoare de accesări și like-uri, nu și de dezamăgirea care vine la pachet cu informarea precară din conținutul acestora. În cele ce urmează, vom explica pe larg istoria din spatele denumirilor asociate Lunii, arhiprezente în media, pentru ca, sperăm noi, viitoarele așteptări provocate de fenomenele asociate satelitului natural să fie setate corespunzător.
Lunile pline ale amerindienilor
Sunt absolut convins că fiecare persoană care citește acest articol a auzit în repetate rânduri, prin intermediul diferitelor surse, tot felul de denumiri care mai de care mai ciudate și lipsite de sens, atribuite Lunii.
Pentru unele persoane, aceste „porecle” ale satelitului natural produc curiozitate, pentru alții, fascinație, iar în cazul altora pur și simplu confuzie. Cert este că toate aceste denumiri reprezintă o moștenire culturală prețioasă care, suplimentată de explicații științifice moderne, se poate transforma într-o modalitate excepțională de popularizare și înțelegere a astronomiei și științei, în general.
Înainte de a pune în lumina reflectoarelor sursa principală de proveniență a acestor denumiri oferite Lunilor pline ale anului, voi menționa, foarte pe scurt, unde le găsim, în prezent. Este vorba despre „The Old Farmer’s Almanac”, publicat în secolul al optsprezecelea, unde aceste denumiri reprezintă repere sezoniere cu rol în domenii precum agricultură, vânătoare și aspecte din viața de zi cu zi a comunității, în general.
Totuși, acest almanah al fermierilor americani s-a inspirat din cultura popoarelor amerindiene la acest capitol, aceștia fiind americanii nativi care populau spațiul Americii de Nord de azi, incluzând Hawaii și Alaska. Bineînțeles, dat fiind că acest popor nu a lăsat în urmă foarte multe izvoare scrise, metoda principală de propagare a acestor informații fiind prin viu grai, trebuie să fim conștienți de faptul că multe dintre tradițiile acestora au devenit victime ale interpretării, adaptării și modificării după bunul plac al urmașilor.
Cert este că această mixtură culturală născută, dezvoltată și perpetuată în același areal geografic a ajuns, în zilele noastre, să fie cunoscută și folosită la nivel global pentru a descrie denumirile fazelor de Lună plină ale unui an calendaristic, fapt ce prinde foarte bine la publicul larg.
Disclaimer: majoritatea covârșitoare a acestor denumiri nu beneficiază de context astronomic și științific, însă, ca orice astfel de moștenire culturală, acestea pot fi valoroase pentru popularizarea și învățarea astronomiei, pe înțelesul tuturor. Iată denumirile care au supraviețuit, până în ziua de astăzi, împreună cu explicațiile aferente în dreptul fiecăreia:
Ianuarie: LUNA PLINĂ A LUPULUI (Wolf Moon), denumită astfel pentru a „celebra” urletele haitelor de lupi flămânzi în căutare de hrană, în această lună din mijlocul iernii; Această fază a Lunii pline din ianuarie mai este cunoscută și cu denumirea de Luna plină de gheață (Ice Moon), grație temperaturilor foarte scăzute ale mijlocului sezonului hibernal, sau Luna plină veche (Old Moon), pentru a celebra trecerea vechiului an și începutul celui nou;
Februarie: LUNA PLINĂ A ZĂPEZII (Snow Moon), poreclită și Luna plină a foametei (Hunger Moon), își trage numele din căderile masive de zăpadă ce au loc în februarie, din cauza cărora hrana este greu de găsit sau procurat;
Martie: LUNA PLINĂ A VIERMELUI (Worm Moon), denumire ce poate fi explicată de acțiunea de dezghețare a solului după lungile luni de iarnă, aspect ce facilitează apariția viermilor, hrana de bază a păsărilor care revin în stoluri din ce în ce mai mari;
Aprilie: LUNA PLINĂ ROZ (Pink Moon), unul dintre numele „colorate”, provenit de la aspectul florilor care în această perioadă se deschid, majoritatea având o tentă rozalie. Această denumire poate fi foarte înșelătoare pentru cei ce nu cunosc motivul real pentru care a fost denumită în acest fel.
În primul rând, în mod natural, Luna nu este roz. Dacă plecăm la drum cu ideea că, în acea noapte de aprilie, satelitul natural al planetei noastre va avea culoarea roz, mai ales dacă o vom privi când aceasta se va afla sus pe cer, clar vom fi dezamăgiți.
În altă ordine de idei, dacă se întâmplă să privim Luna în acea noapte (sau în oricare alta, cu respectarea următoarei condiții) când aceasta se află aproape de orizont, imediat după ce a răsărit sau înainte să apună, este foarte posibil ca aceasta să capete acea nuanță rozalie. În acest caz, intervin legile fizicii care ne explică următorul aspect: Luna va avea nuanțe roșiatice, galbene, roz în momentul în care se va afla la o altitudine joasă față de orizont întrucât, între observator și astru, se vor interpune mai multe straturi atmosferice decât în momentul în care aceasta se află sus pe cer. Fenomenul este denumit „împrăștiere Rayleigh” (Rayleigh scattering). Pe scurt, datorită faptului că atmosfera planetei noastre funcționează ca un filtru uriaș ce descompune lumina (compusă din toate culorile curcubeului), doar culorile roșu-oranj-galben „supraviețuiesc” trecerii prin straturile atmosferice groase de la orizont, în timp ce alte lungimi de undă (precum verde și albastru) sunt împrăștiate cu ușurință.
Mai: LUNA PLINĂ A FLORII (Flower Moon). Multe culturi ale lumii se referă la luna mai ca la perioada din an în care natura prinde culoare mai mult ca niciodată, datorită florilor. La același aspect s-au gândit și triburile de nativi americani când au poreclit astfel Luna plină a sfârșitului sezonului vernal;
Iunie: LUNA PLINĂ A CĂPȘUNII (Strawberry Moon). În America de Nord și, de fapt, în toată emisfera nordică, luna iunie este perioada din an destinată recoltării căpșunilor. Europenii mai numesc această perioadă Luna plină a căldurii (Hot Moon), având în vedere temperaturile ridicate de la începutul verii;
Și în acest caz apar deseori confuzii în ceea ce privește coloritul satelitului natural, întrucât multe articole și persoane asociază această denumire cu fructele și culoarea lor roșie. Și de data aceasta, posibila nuanță roșiatică a Lunii nu are legătură cu denumirea Lunii pline din această perioadă, explicația științifică fiind identică celei oferite în cazul denumirii din luna aprilie.
Iulie: LUNA PLINĂ A CERBULUI (Buck Moon). Această lună plină își are numele datorat perioadei din an în care cerbii se descotorosesc de coarnele „vechi” pentru a crește altele „noi”. Alte culturi au denumit această fază cu nume precum Luna plină a tunetului (Thunder Moon), datorită furtunilor dese ale anotimpului călduros, precum și Luna plină a fânului (Hay Moon), fiind perioada în care fânul este strâns în căpițe și conservat pentru a asigura rația de mâncare a animalelor pe timpul iernii;
August: LUNA PLINĂ A STURIONULUI (Sturgeon Moon). Triburile nord-americane native pescuiau în această ultimă lună a verii sturioni, care apăreau în număr mare în apele locale, în luna august. Atenție, nu așteptați luna august pentru a vă lua undițele și a merge să pescuiți sturioni! Veți deveni braconieri, încălcând câteva legi bune. O altă denumire cunoscută pentru această perioada a anului este Luna plină roșie (Red Moon), întrucât, la răsărit, Luna capătă o tentă roșiatică amplificată (în plus față de efectul Rayleigh scattering) de următoarele elemente: polen, fum produs de incendiile dese de vegetație, aer uscat care favorizează apariția aerosolilor și a creșterii cantității de praf din atmosferă;
Septembrie: LUNA PLINĂ A PORUMBULUI (Corn Moon), este denumirea dată de către nativii americani acestei faze a Lunii din septembrie, întrucât este perioada în care țăranii strâng recoltele ajunse la maturitate. Întrucât prima Lună plină a toamnei este, de obicei, cea mai apropiată de echinocțiul de toamnă, aceasta poartă numele dat special acestui eveniment și anume Luna plină a recoltei (Harvest Moon), denumire mai populară în rândul oamenilor. Despre aceasta vom discuta mai pe larg în cele ce urmează, întrucât intervin detalii cel puțin interesante care merită dezvoltate;
Octombrie: LUNA PLINĂ A VÂNĂTORULUI (Hunter’s Moon). Rareori întâlnită și cu denumirea de Luna plină a recoltei (Harvest Moon), când se află mai aproape de echinocțiul de toamnă decât Luna plină din septembrie, denumirea acestei Luni pline este explicată de perioada de după recoltă, când vânătoarea de vulpi, cerbi și căprioare este facilitată de lipsa recoltei abundente, proaspăt strânsă, în care animalele tindeau să se ascundă;
Noiembrie: LUNA PLINĂ A CASTORULUI (Beaver Moon). În cazul acestei denumiri întâlnim două posibilități destul de apropiate ale alegerii acestui nume, întrucât există două variante acceptate ale Lunii pline din noiembrie. Prima explică această poreclă prin faptul că nativii americani instalau capcane pentru prinderea castorilor în această perioadă, iar cea de-a doua povestește despre momentul din an în care castorii construiesc baraje pentru iarnă;
Decembrie: LUNA PLINĂ RECE (Cold Moon), poate cea mai logică denumire de până acum, care ne duce cu gândul la nopțile friguroase de la începutul iernii. Alte nume acordate Lunii pline din decembrie sunt Luna plină a nopții lungi (Long Night Moon), întrucât ne apropiem de solstițiul de iarnă, moment al anului cu cele mai lungi perioade de întuneric, precum și Luna plină a stejarului (Oak Moon);
Oricine își poate da seama că, în afară de poate două denumiri ale Lunilor pline de pe parcursul unui an calendaristic, unde a fost nevoie de o minimă intervenție științifică, toate celelalte nume au strict valoare culturală, istorică și nu astronomică. Totuși, există și denumiri interesante ale Lunii pline a căror înțelegere se află în strânsă legătură cu anumite noțiuni astronomice, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Nume ale Lunilor pline cu sens astronomic
Aminteam mai sus, în treacăt, de denumirea celei mai apropiate Luni pline de momentul echinocțiului de toamnă, care are loc în data de 22 sau 23 septembrie. Această fază a satelitului natural poate avea loc atât în luna septembrie, cât și în octombrie. Indiferent de luna calendaristică în care are loc acest eveniment, faza de Lună plină cea mai apropiată de echinocțiul de toamnă a fost denumită Luna recoltei (Harvest Moon).
Această denumire se află în strânsă legătură cu gradul de înclinare a eclipticii deasupra orizontului estic și cu fenomenul denumit „întârzierea zilnică a răsăritului Lunii” (daily retardation of moonrise).
Întârzierea zilnică a răsăritului Lunii (daily retardation of moonrise) reprezintă fenomenul datorită căruia, în fiecare seară, Luna răsare din ce în ce mai târziu, perioada dintre două răsărituri consecutive variind în funcție de perioada în care ne aflăm a anului. Această întârziere zilnică este rezultatul deplasării Lunii către est, datorată miscării sale orbitale în jurul Pământului, în combinație cu mișcarea de rotație a planetei noastre în jurul propriei axe și a revoluției întregului sistem Pământ-Lună în jurul Soarelui.
Diferențele de întârziere între două răsărituri ale Lunii sunt posibile datorită înclinării diferite a eclipticii deasupra orizontului estic. Astfel, ecliptica va fi înclinată la cel mai mic unghi deasupra orizontului estic în septembrie, în preajma echinocțiului de toamnă, iar înclinația la cel mai mare unghi deasupra orizontului estic are loc în luna martie, în momentul echinocțiului de primăvară.
Acest aspect duce la o diferență colosală în ceea ce privește întârzierea zilnică a răsăritului Lunii, aceasta atingând valori de până la 15 minute în septembrie, respectiv o oră și 15 minute în martie.
Dat fiind că luna septembrie beneficiază de cele mai mici valori ale întârzierii zilnice a răsăritului Lunii, fermierii de acum câteva secole aveau la dispoziție câteva nopți în care satelitul natural al planetei noastre era iluminat în proporții mari de Soare și răsărea la începutul nopții aproape la aceeași oră. Această înșiruire de factori le oferea fermierilor îndeajuns de multă lumină naturală încât să poată continua recoltarea și pe timp de noapte, motiv pentru care cea mai apropiată Luna plină de echinocțiul de toamnă a fost denumită „Harvest Moon”.
O altă denumire oferită fazei de Lună plină și, poate cea mai populară și cunoscută dintre toate, este cea de Luna albastră (Blue Moon). Voi începe prin a spune din start că Luna nu se va vedea niciodată pe cer în nuanțe albastre, nici când se află jos la orizont, nici când se află deasupra capului. Când auziți la știri acest termen să nu vă creați nicio secundă așteptări că Luna va fi albastră în noaptea cu pricina.
Inițial, acest termen apare în același Old Farmer’s Almanac, având ca sursă de inspirație cultura americanilor nativi, care au observat că, din când în când (o dată la aprox. 2.7 ani), într-un sezon astronomic (timpul scurs între echinocțiu și solstițiu) Luna este plină de 4 ori, în loc de 3. Acest lucru se explică prin „nepotrivirea” dintre numărul de zile ale unui sezon astronomic (90-93 de zile) și durata unei luni sinodice (29,5 zile).
Datorită acestui fenomen, amerindienii au fost nevoiți să denumească această Lună plină suplimentară ( a treia dintr-un sezon astronomic cu patru luni pline) Blue Moon, pentru a nu se decala celelalte Luni pline statornice ale anului. Pentru o mai bună înțelegere a acestui raționament, haideți să înlocuim denumirile fazelor de Lună plină cu lunile calendaristice existente în prezent (care nu erau folosite de ameridieni). Dacă în zilele noastre ar apărea o nouă lună calendaristică între martie și aprilie, de exemplu, și am denumi-o pe aceasta aprilie, s-ar decala calendarul constant, fapt ce ar crea confuzie. Din acest motiv, acea lună calendaristică ar trebui denumită altfel, ceea ce au și făcut amerindienii.
Astăzi, această denumire este cunoscută, de fapt, drept Seasonal Blue Moon din cauza unei confuzii făcute de un astronom amator al secolului XX, James Hugh Pruett. Acesta, într-un articol scris în revista Sky&Telescope în anul 1946, a preluat această informație din Old Farmer’s Almanac, însă a dedus greșit faptul că acea Lună plină suplimentară ar avea loc în aceeași lună calendaristică, deși oamenii vremii nu se foloseau de acest sistem al calendarului gregorian. Această definiție greșită conform căreia Blue Moon ar fi de fapt cea de-a doua Lună plină a aceleiași luni calendaristice a fost perpetuată de-a lungul timpului, ajungând chiar mai populară decât definiția originală.
Și acest fenomen poate fi explicat în condiții similare cu cele ale Seasonal Blue Moon, întrucât apare discrepanța dintre durata unui an calendaristic, de 365 sau 366 de zile și cea a unei luni sinodice, de 29,5 zile. Acest lucru face ca a doua Lună plină a unei luni calendaristice să fie posibilă o dată la aproximativ 2.5 ani. Și da, ați ghicit, expresia englezească „once in a blue moon” (foarte rar) provine de la acest fenomen.
Super mega ultra Luna
Am lăsat ce e mai bun la sfârșit, întrucât, poate chiar mai presus decât Luna Albastră (Blue Moon), unul dintre cei mai folosiți termeni senzaționaliști din astronomie este Super Luna.
Voi începe prin a spune că termenul de Super Luna (Super Moon) nu există în astronomie, nu este recunoscut de forurile oficiale. În schimb, există denumirea de Lună plină la perigeu, care este exact aspectul la care se referă non-astronomii când spun Super Lună. Luna descrie o mișcare orbitală de formă eliptică în jurul Pământului, motiv pentru care aceasta are momente în care se află la cea mai mică distanță față de planeta noastră, respectiv la cea mai mare.
Distanța minimă față de Pământ poartă numele de perigeu (aprox. 363.300km, în medie), iar distanța maximă se numește apogeu (aprox. 405.500km, în medie). Astfel, Luna plină la perigeu reprezintă momentul în care această fază a Lunii corespunde cu poziționarea ei în cel mai apropiat punct față de planeta noastră.
Problema e că, în ciuda alarmărilor și a titlurilor bombastice apărute în media, diferența de luminozitate și diametru este atât de mică, încât devine absolut insesizabilă ochiului liber, mai ales luând în calcul faptul că nu putem avea, în același timp pe cer, o lună plină la perigeu, una la apogeu și una „normală”. Diferența dintre Luna plină aflată la cea mai mică distanță și cea aflată la cea mai mare distanță este de doar aproximativ 11%-14%, când vine vorba de diametru și până la aproximativ 30%, când vine vorba de strălucire.
Atenție, nu vă lăsați păcăliți de dimensiunea Lunii pline atunci când aceasta se află aproape de orizont! De multe ori, aceste articole profită de o iluzie optică produsă de procesarea distanțelor în creierul uman și vă îndeamnă să priviți Super Luna când aceasta se află la răsărit. Într-adevăr, Luna plină va părea mult mai mare atunci când se va afla jos la orizont, însă acest lucru este doar o iluzie optică, întrucât creierul va compara dimensiunea Lunii cu cea a obiectelor terestre din apropierea acesteia (copaci, clădiri, forme de relief). În plus, această iluzie optică apare de fiecare dată când Luna se află într-o astfel de poziție, nu doar când se află la perigeu și e „Super”.
Acestea fiind spuse, draga noastră Lună a fost denumită în fel și chip de-a lungul timpului. De cele mai multe ori, aceste denumiri au avut rol cultural, social, istoric, religios și chiar orientativ, din punct de vedere temporal. Unele porecle au mai mult sens astronomic decât altele, iar în anumite cazuri trebuie să ne folosim de argumente și explicații științifice pentru a nu ne lăsa păcăliți de marketing-ul capitalist din jurul fenomenelor astronomice.
Oricum ar fi, consider că aceste moșteniri reprezintă adevărate averi culturale care, folosite cu simț de răspundere, pot avea capacitatea de a înfrumuseța domeniul astronomiei și a-l face mai ușor digerabil pentru publicul larg sau pentru un pasionat aflat la început de drum.
Sperăm să ne fi atins scopul prin intermediul acestui articol, iar toate aceste denumiri sunt acum înțelese pe deplin, astfel încât să risipim orice formă de misticism și dezinformare cu care acestea pot veni la pachet când cad pe mâini și guri nepotrivite. Cer senin!
Autor articol: Andrei Ionescu
