Activitatea solară intensă din prima jumătate a lunii noiembrie și efectele geomagnetice asociate
Introducere:
Ne aflăm acum în partea descendentă a ciclului solar 25, după ce Soarele a atins maximul de activitate anul trecut. Chiar dacă în general activitatea solară începe să scadă, istoria ne arată că multe dintre cele mai puternice furtuni geomagnetice apar după maxim. Așadar, este posibil să avem în continuare perioade cu activitate solară intensă, chiar dacă, în ansamblu, Soarele devine treptat mai liniștit.
În prima parte a lunii noiembrie, 3-14 noiembrie 2025, activitatea solară s-a remarcat printr-un nivel neobișnuit de intens, determinat în principal de regiunea activă AR 4274.Regiunea a devenit vizibilă pe limbul estic în intervalul 3–4 noiembrie, fiind deja într-o fază avansată de activitate, deoarece aceasta genera frecvent ejecții de masă coronala (CME).
Erupțiile solare, CME-uri și efectele acestora:
În prima parte a intervalului analizat, regiunea activă a produs preponderent erupții de clasă M, alături de o singură erupție de clasă X, majoritatea acestor fenomene având caracteristici mai puțin geoefective din cauza poziționării încă estice pe disc, urmând câteva zile liniștite.
Ulterior, pe măsură ce regiunea activă a avansat spre zona centrală a discului solar, intrând astfel într-o poziție geoefectivă, regiunea a reînceput activitatea intensă. În această a doua parte a intervalului, regiunea a generat patru erupții de clasă X, dintre care primele trei sunt de interes major, deoarece au avut loc în perioada 9–11 noiembrie, acestea generând ejecții de masă coronală masive și rapide.
Ca răspuns la erupțiile de clasă X și la sosirea ejecțiilor de masă coronală asociate, începând cu data de 11 noiembrie s-a declanșat o furtună de radiații solare, eveniment care a atins nivelul 3 din 5 pe scara NOAA. Această creștere semnificativă a fluxului de protoni energetici a fost direct corelată cu succesiunea erupțiilor majore produse de regiunea activă și cu sosirea CME-urilor. Pe parcursul acestei furtuni de radiații solare, în regiunile polare au fost înregistrate perturbări radio continue.
Pe data de 11 noiembrie a avut loc și cea mai puternică erupție solară a anului, un eveniment de clasă X5.1. Această erupție a accelerat protoni suficient de „puternici” încât aceștia au reușit să pătrundă prin straturile superioare ale atmosferei și să ajungă până la nivelul solului. Rezultatul a fost producerea unui eveniment extrem de rar, cunoscut sub numele de GLE (Ground Level Event). Magnitudinea acestuia a fost considerabilă, având în vedere că, în medie, se înregistrează doar 1–2 astfel de evenimente într-un ciclu solar. Ultimul GLE a avut loc în 2006, subliniind caracterul excepțional al fenomenului din 11 noiembrie.
Cele trei erupții de clasă X produse de regiunea activă în perioada 9-11 noiembrie, s-au succedat în medie la aproximativ 25 de ore una de cealaltă, fiecare producând CME-uri masive și rapide. În perioada de vârf a erupțiilor solare au avut loc și perturbări radio puternice, în special pe emisfera Pământului orientată către Soare.
Această evoluție a dus la o situație în care cele trei ejecții de masă coronala asociate urmau să ajungă în proximitatea Pământului într-un interval relativ scurt, posibil chiar suprapunându-se parțial în propagare. În acest context, pentru data de 12 noiembrie a fost emisă o alertă de furtuni geomagnetice severe, nivel G4, având în vedere potențialul cumulativ al acestor ejecții.
Sosirea ejecțiilor de masă coronală:
Analizând graficul de mai jos, observăm că prima ejecție de masă coronală a ajuns în proximitatea Pământului în jurul orei 22:20 UTC (11 noiembrie), însă impactul acesteia a fost relativ modest. Câmpul magnetic interplanetar total (Bt) a crescut doar până la aproximativ 15 nT, fără a produce perturbări geomagnetice semnificative.
Situația s-a schimbat radical aproximativ o oră mai târziu, când, la 23:30 UTC, cea de-a doua ejectie a lovit cu o intensitate mult mai mare. Parametrii au atins valori extreme: Bt a urcat la 50–60 nT, iar indicele Bz a coborât abrupt până la –55 nT, caracterizând o orientare sudică puternică, favorabilă unui cuplaj geomagnetic intens. În același timp, viteza vântului solar a crescut brusc de la ~450–500 km/s la aproximativ 700 km/s.
Persistența valorilor foarte scăzute ale indicelui Bz timp de mai multe ore a permis energiei să pătrundă adânc în magnetosferă, declanșând aproape instantaneu o furtună geomagnetică severă de nivel G4, la un pas de a fi clasificată chiar ca G5.
Datele sugerează că a doua ejectie a ajuns din urmă prima CME, amplificând puternic efectul combinat al celor două CME-uri.
A treia ejectie a sosit ulterior, la aproximativ 20 ore distanță, în jurul orei 19:00 UTC (12 noiembrie). Aceasta a produs la rândul ei un impact puternic, viteza vântului solar crescând la aproape 1000 km/s, Bt atingând valori de aproximativ 35 nT, însă de această dată Bz a rămas pozitiv timp de mai multe ore, fapt care a inhibat cuplajul geomagnetic și a limitat apariția unor perturbări suplimentare.
Știți zicala: „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”?
Ei bine, aceasta se aplică perfect și în cazul prognozelor pentru impactul celor trei ejecții de masă coronală. Conform estimărilor inițiale, primele două CME-uri ar fi trebuit să producă doar o furtună geomagnetică de nivel G3, impactul lor nefiind anticipat ca fiind deosebit de intens. În schimb, cea de-a treia ejectie era considerată cea mai puternică, fiind prognozată să genereze o furtună severă de nivel G4.
Realitatea a fost alta. Primele două CME-uri au produs în mod neașteptat un impact sever până la extrem, mult peste nivelul prognozat, datorită combinației lor și a parametrilor excepționa de favorabili cuplajului geomagnetic.
Pe de altă parte, a treia ejecție, deși puternică, nu a avut orientarea magnetică necesară pentru a amplifica furtuna deja în desfășurare. Bz a rămas în mare parte pozitiv, inhibând transferul de energie către magnetosferă. Chiar și așa, impactul acesteia a fost suficient pentru a declanșa în cele din urmă o furtună geomagnetică de nivel G3 (Kp = 7.33), dar nu severitatea preconizată inițial.
Concluzie
Prima jumătate a lunii noiembrie a evidențiat încă o dată cât de complexă și imprevizibilă poate fi activitatea solară. Regiunea activă AR 4274 a generat o succesiune de erupții majore — inclusiv cea mai puternică erupție X a anului — care au produs nu doar o furtună de radiații solare de nivel S3, ci și un rar eveniment GLE, primul din ultimii aproape 20 de ani.
Deși prognozele inițiale sugerau că primele două CME-uri vor avea un impact moderat, iar cea de-a treia va fi cea mai puternică, dinamica reală a acestor structuri solare a demonstrat contrariul. Interacțiunea dintre primele două ejectii, viteza lor ridicată, cuplajul magnetic favorabil și valorile extreme ale indicilor Bt și Bz au dus la o furtună geomagnetică severă (G4), mult peste așteptări. În schimb, a treia ejectie — deși rapidă și energetică — nu a avut orientarea magnetică necesară pentru a amplifica furtuna, producând doar un eveniment de nivel G3.
Acest episod arată cât de mult poate varia comportamentul CME-urilor în tranzit și cât de dificilă rămâne prognozarea precisă a impactului lor geomagnetic. În același timp, subliniază faptul că Ciclul Solar 25 continuă să se intensifice, iar evenimente similare, sau chiar mai puternice, rămân posibile în perioada următoare.
Autor articol: Corlaci Nicolae-Adrian
